DEUTSCHE
WELLE Elveția-UE: inapoi la inceputuri
Elvețienii au decis cu o săptămână în urmă, în cadrul unui referendum,
să limiteze imigrația din țările UE. Consecințe ale votului îsi fac deja
treptat apariția.
Mulți elvețieni speră încă într-o reacție mai blândă a UE. Că norii care
s-au adunat deasupra țării lor se vor risipi. Dar iată că, potrivit unui
purtător de cuvânt al Comisiei Europene, negocierile în vederea încheierii unui
acord de cercetare vor fi sistate iar programul de schimburi academice
"Erasmus Plus" va continua în absența Elveției.
"Mă tem că populația, în parte, încă nu realizează ce înseamnă
asta", a declarat crestindemocrata Kathy Riklin, membră a Consiliului Național
din Elveția. "Vor exista însă si alte urmări dureroase", a adăugat
ea. Riklin este presedinta delegației UE-EFTA în Parlamentul federal elvețian
si se ocupă de multă vreme de relațiile țării sale cu UE. Chiar si numai încetarea
temporară a programelor de cercetare si schimburi de studenți atinge Elveția
într-un punct sensibil, spune responsabila.
Înapoi în izolare?
Elveția participă de mai bine de un deceniu la programul de cercetare
"Horizon" al UE, dotat cu sume de miliarde. Numai pentru intervalul
2014-2020, bugetul programului se cifrează la 80 de miliarde de euro.
"Horizon" stimulează proiecte de cercetare comune ale
întreprinderilor si universtităților din diverse țări ale UE. Dar nu banii
contează în primul rând, susține Riklin, ci schimburile stiințifice în rețele
internaționale. "De când am devenit parte a programului, progresele Elveției
au fost notabile", adaugă ea. Blocarea colaborării ar fi "o uriasă
dezamăgire si o uriasă pierdere pentru cercetarea din Elveția".
Acelasi lucru este valabil si pentru programul de schimburi academice
Erasmus, care permite anual unui număr de aproximativ 3000 de studenți si
profesori elvețieni să învețe sau predea la universități din țările UE. Ambele
programe sunt pentru moment închise pentru elvețieni. UE nu mai acceptă pe
termen nedefinit nicio cerere venită din țara cantoanelor.
Ori, este posibil ca excluderea din cele două programe să fie doar
începutul excluderii Elveției din piața internă europeană. Dat fiind că Elveția
a vrut de la bun început să profite cât mai mult de cooperarea pan-europeană
dar fără a deveni membră a UE, guvernul de la Berna a negociat în ultimii 50 de
ani acorduri bilaterale tot mai strânse cu instituțiile de la Bruxelles. Între
timp sunt în vigoare mai bine de 120 de acorduri, care reglementează mai totul,
inclusive numărul minim de rotițe fabricate în Elveția, de care este nevoie
pentru ca un ceas să poată fi vândut cu inscripția "Made in
Switzerland".
Asa stând lucrurile, Elveția este de multă vreme un membru tacit al UE,
potrivit europarlamentarului crestin democrat german Andreas Schwab.
"Există numai două diferențe: Elveția nu trebuie să co-decidă asupra
măsurilor pe care trebuie să le aplice. A doua este legată de unele aspecte ale
colaborării transfrontaliere, unde Elveția nu participă decât parțial". Din
punct de vedere economic, Elveția a profitat clar de pe urma apropierii de UE,
afirmă Kathy Riklin. "Avântul economic si-a făcut de fapt apariția în Elveția
o dată cu dreptul europenilor la liberă circulație, dar teama că identitatea națională
se va pierde a prevalat". Responsabila este de părere că majoritatea elvețienilor
nu-si poate închipui că UE va pune acum , în urma referendumului, totul sub
semnul întrebării, fiindcă "numeroase acorduri sunt totusi în avantajul UE".
Dacă se va ajunge totusi la o denunțare masivă a acordurilor bilaterale,
decisă unilateral de UE, ar fi vorba de "o grea lovitură aplicată
economiei elvețiene", afirmă Riklin. Iar dacă UE se va arăta fermă pe poziție,
atunci cetățenii elvețieni se vor vedea nevoiți să cedeze. La urma urmei, n-ar
fi prima dată că se supune la referendum pentru a doua sau a treia oară o
chestiune de asa mare importanță.
Potrivit celor mai recente sondaje, 74 la sută din elvețieni sunt pentru
rămânerea în vigoare a acordurilor bilaterale cu UE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu