V-ați întrebat care ar fi domeniile spre care ar fi bine să se îndrepte
copilul vostru?
Se pare că răspunsul la această întrebare nu este interesant doar pentru
noi, ci și pentru diversele instituții, fie ele naționale, europene sau
mondiale.
Una dintre problemele stringente ale Europei este creșterea ratei de
ocupare a forței de muncă,
conform strategiei elaborată de experții de la Bruxelles – Europa 2020.
Potrivit datelor Eurostat, în prezent, România înregistrează un grad de ocupare
de 63,8%, aflat oarecum aproape de media europeană (68,5%). Comparativ cu
țările din Europa Centrală și de Est, stăm mai bine decât Ungaria (62,1%) și
decât Bulgaria (63%), însă suntem depășiți de Polonia (64,7%) și de Cehia
(71,5%). Fruntașe în acest top european sunt țările nordice – Islanda (81,8%),
Norvegia (79,9%), Suedia (79,4%) – cu mențiunea că doar Suedia face parte din
UE.
De aici, am putea trage concluzia că nu suntem într-o situație foarte
proastă, mai ales comparându-ne cu țări precum Grecia ori Croația. Totuși,
situația nu pare atât de bună dacă vom face comparația în cifre absolute, și nu
în procente. Pornind de la aceste cifre, UE a fixat ținte ce ar trebui atinse
de fiecare stat membru pentru îndeplinirea scopului declarat, respectiv o creștere
durabilă. În cazul României, gradul de ocupare a forței de muncă ar trebui să
ajungă la 70% până în 2020. Totul pare excelent, însă pe ce se bazează
oficialii europeni? Un aspect ar fi acela al cresterii vârstei de pensionare,
lucru ce va contribui la cresterea duratei în care o persoană se presupune a fi
în câmpul muncii, de la 32 ani, în prezent, la 35 ani, iar termenul până la
care să fie implementat este anul 2030.
O altă măsură care se presupune a impulsiona cresterea gradului de
ocupare a forței de muncă ar putea fi încurajarea angajării tinerilor sub 25 de
ani. În această privință, România se situează din nou în media europeană, cu o
rată de somaj în rândul tinerilor de 23,6% (față de 23,5% Uniunea Europeană) –
conform Eurostat. Sigur că suntem departe de situația aproape disperată în care
se află tinerii din țări precum Spania (rata somaj în rândul tinerilor de 55%)
ori Croația (50%). Totusi, acestea reprezintă cazuri izolate, determinate mai
ales de specificul local.
Job-uri pe cale de dispariție
Am trecut în revistă câteva dintre posibilele rezolvări ale acestei
situații, însă ar fi foarte interesant să aflăm ce anume împiedică realizarea
strategiei de crestere. Evident, una dintre cauzele ce ar putea zădărnici
planurile strategilor este îmbătrânirea accentuată a populației.
Apoi, unul dintre cele mai importante aspecte sesizate de-a lungul
ultimilor ani este schimbarea structurii ocupațiilor si adaptarea la aceste
schimbări. Mai precis, progresul tehnologic aduce cu
el în mod inevitabil o scădere a cererii pentru anumite ocupații si o
crestere pentru altele.
Treptat, acele joburi ce pot fi înlocuite de computere vor fi înlocuite
cu siguranță. Este pur si simplu mai eficient din toate punctele de vedere să
ai o masină care execută anumite operațiuni repetitive si care nu necesită
niciun fel de aptitudine specială. Fabricile din prezent sunt cel mai la
îndemână exemplu pentru a arăta ce se va întâmpla în multe alte domenii.
Un studiu recent al
Departamentului de statistică pe piața muncii al SUA a încercat să descopere
ocupațiile cu cel mai mare grad de crestere în următorii zece ani. În mod deloc
surprinzător, pe primele locuri se află ocupații care implică relațiile
interumane: vânzări, training, îngrijire personală, relații cu
clienții, psihologi. Pe scurt, serviciile vor acapara cea mai mare parte
a joburilor viitorului.
Aceia dintre noi care se vor adapta la această realitate vor reusi,
ceilalți vor fi probabil înlocuiți de masini fără suflet, care vor livra date
sau vor presta aceeasi activitate de mii si mii de ori.
Ce se caută pe piața locală
Domeniul sănătății se va dezvolta la nivel mondial întrucât populația
îmbătrâneste, iar dorința de a primi îngrijiri de calitate va determina
cresterea numărului de joburi precum asistent medical, medic, tehnicieni de
laborator. Cumva înrudit, domeniul ce se ocupă de timpul liber și cel al
turismului vor genera alte joburi, cum ar fi cea de chelner, barman, instructor
de sport, lucrător în hoteluri sau în parcuri de distracții. Pentru că
meseriile viitorului nu sunt doar cele relativ slab calificate, consultanții
financiari, contabilii, consultanții în management, arhitecții, specialistii
software și hardware vor fi foarte căutați pe plan mondial în anii ce urmează.
În ceea ce privește piața locală, un studiu realizat de HiP.ro, intitulat „Cum
va fi piața forței de muncă în 2014“, ne arată tendințe relativ optimiste din
partea companiilor. Acestea estimează o creștere a numărului de angajați, iar departamentele
pentru care se caută angajați sunt în ton cu tendințele mondiale: vânzări
(16%), software (16%), servicii cu clienții (10%). Cât despre nivelul de
experiență, cei mai căutați sunt specialiștii cu peste 3 ani de experiență
(46%), urmați de juniori (38%). În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă,
accentul se mută de pe pregătirea universitară și merge mai degrabă înspre
dezvoltarea individuală a tânărului, din care nu ar trebui să lipsească stagiile de practică, voluntariatele, prezența la
diverse evenimente din domeniul ales. Cunoașterea unei limbi străine este de la
sine înțeleasă, angajatorii așteaptă deja o a doua limbă străină.
Abilitățile de comunicare, flexibilitatea, orientarea către rezultate
sunt cele mai prețuite abilități care se caută pe piața muncii. În consecință,
pregătirea pentru viitor ar trebui să înceapă încă de acum, atât pentru
actualii specialiști, cât și pentru cei aflați la începutul carierei, dar chiar
și pentru părinții care se întreabă cum să-și ajute copilul pentru a avea
succes peste zece sau douăzeci de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu