Cine si cum face politica economica

Cine și cum face politica economică

Cine și cum face politica economică

Exista un adevar adesea ocultat cand se discuta despre responsabilitati, prerogative, in formularea si aplicarea politicii economice in Romania. Pentru o tara a carei tranzitie este brazdata de acorduri cu institutiile financiare internationale (si cu UE dupa 2007) relatia intre ce face guvernul si ce face banca centrala este plina de intersectari interinstitutionale si interconditionari. Si formal aceasta relatie complicata este ilustrata in acordurile de asistenta stand by (fie preventive), care sunt semnate de ministrul finantelor publice si de guvernatorul bancii centrale. Pe fir intra si Presedintele, care

avizeaza un asemenea acord. Dar sa ne gandim la aspecte de fond, care fac ca bancii

centrale sa nu ii fie indiferent ce se intampla cu politica fiscala, cu combaterea deficitelor

cvasi-fiscale (arieratelor), cu reforme structurale ce ajuta un program de stabilizare

macroeconomica.

Tot astfel cum unui guvern nu ii este indiferent care va fi politica monetara, cea de curs de schimb, mersul creditului in economie, de care depind executiile bugetare, cresterea economica si nu numai. Si exemple pot continua. Cineva poate replica ca in orice tara exista relatii intre guvern si banca centrala in sensul constructiei mix-ului de politica economica existand frontiere de actiune. Pe de alta parte, legaturile sunt mai vizibile si mai adanci cand sunt incartiruite in programe convenite cu parteneri internationali. Numai cine nu a fost implicat in negocieri poate subestima o asemenea realitate.

Relatia intre guvernele autohtone si BNR decurge deci nu numai din ce este comun unor relatii “clasice” intalnite in alte tari, ci si din ce s-a consacrat de-a lungul anilor la noi. Nu exista govern angajat intr-un acord cu FMI, BM, UE, care sa nu fi avut consultari sistematice si corelari de masuri cu BNR. Dupa 2008 aceste consultari au fost parca mai stranse, obligate de amploarea crizei financiare internationale, cand Romania a fost amenintata de incetare de plati. Cand salariile bugetarilor au fost amputate de guvernul Boc, banca centrala a fost consultata; unii la BNR au privit cu mefienta, altii au sprijinit, cel putin intelectual, acea masura. Fapt este ca masurile, indiferent cum le-am judeca, au fost imbinate cu un program monetar. Si guvernele Ponta au construit programele economice in relatie stransa cu obiective tintite de BNR. Nici nu se poate altminteri pentru o tara care avea de continuat consolidarea fiscala (bugetara), diminuarea dezechilibrelor externe, constituirea de tampoane (buffers) contra socurilor externe.

Ne place, sau nu, BNR a fost un « rezervor » de cadre pentru guverne. Mugur Isarescu a fost premier intr-un moment de cumpana, dupa care a revenit la banca centrala. Florin Georgescu a acceptat functia de vice-premier si ministru de finante pentru a sprijini un guvern cu experienta sa, cu condiatia de a reveni la banca centrala. Eu insumi am ajuns la carma ministerului de finante din pozitia de economist sef al BNR. Valentin Lazea a fost alaturi de mine la Finante, dupa care a mers la BNR. Si alti functionari ai BNR au fost solicitati sa intre in pozitii inalte in diverse guverne. Cand se ajunge intr-o asemenea situatie este de asteptat ca relatiile intre guverne si BNR sa fie formale si informale. Ceea ce nu implica automat confuzie de prerogative si raporturi institutionale. Nu exista premier care in momente delicate sa nu se fi consultat cu guvernatorul BNR. Si presedintele Traian Basescu a avut consultari frecvente cu seful bancii

centrale. Si este de admis ca lideri de partide nu au ezitat sa se consulte in diverse chestiuni cu

membrii (sustinuti politic) ai CA al BNR.

Trebuie spus ca BNR nu exista o gandire uniforma; sunt puncte de vedere de tip keynesist, unele sunt accentuat monetariste. Afirm aceasta cunoscand pe cei ce au “voce” acolo si cu care dialoghez frecvent. Ce importa in ultima instanta este ce se decide in CA al Bancii Centrale. Cat priveste opinii pe care expertii ai BNR le pot avea in diverse chestiuni de politica economica, tot ce tine de sfera deciziilor unui guvern este responsabilitatea acestuia. Asa a fost, de pilda, cand a fost adoptat programul de ajustare a veniturilor bugetarilor ca modalitate de a reduce dezechilbrul bugetar foarte mare si este acum, cu intentia de a reesalona creditele unor categorii de cetateni. Bune, rele, masurile sunt responsabilitatea unui guvern, indiferent de opiniile si empatiile celor de la BNR. Guvernele se intalnesc cu BNR si ASF si in cadrul Comitetului National pentru Supraveghere Macroprudentiala (fost Comitetul National pentru

Stabilitate Financiara), care este o replica nationala a Consiliului European pentru Riscuri

Sistemice (ESRB).

As mai adauga ceva. Nu BNR a vrut sa capete alura unei Mecca a imaginarii politicii economice in Romania. Este un mers al faptelor, al meandrelor tranzitei dupa 1989 care a creat nu numai o

perceptie. Cand pentru fiecare sef de guvern din ultimul deceniu, unul din primele gesturi a fost

sa faca o vizita la Banca Centrala, sau sa valorifice o intalnire publica cu guvernatorul BNR, intelegem resorturi adanci ale raportului de forte intre institutii autohtone; ma refer la incredere in putinte proprii, credibilitate, capacitatea de a mobiliza resurse intelectuale, etc.

Cred ca ceea ce am evocat mai sus are de ce sa linisteasca spirite acasa, fiindca numai de mare galceava politica si de alta natura nu are Romania nevoie in aceasta perioada. Cand vedem ce se intampla in economii emergente, cand turbulente continua in Europa, cand mai avem și an electoral, este bine sa ne tinem cumpatul.