Preţurile produselor alimentare au crescut din nou în luna martie
Indicele preţurilor produselor alimentare la nivel mondial, elaborat de
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a atins
în luna martie 2014 cel mai ridicat nivel din ultimul an, din cauza condiţiilor
meteo nefavorabile dar şi a tensiunilor geopolitice din regiunea Mării Negre,
arată datele publicate, joi, de FAO, transmite Reuters.
FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară
modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale,
oleagionase, lactate, carne şi zahăr.
În luna martie 2014, acest indice a atins o valoare medie de 212,8
puncte, în creştere cu 4,8 puncte (sau 2,3%) faţă de valoarea înregistrată în
luna februarie şi totodată cea mai ridicată valoare înregistrată după luna mai
2013.
'Aşa cum ne aşteptam, indexul a fost influenţat de condiţiile
nefavorabile din SUA şi Brazilia precum şi de tensiunile geopolitice din
regiunea Mării Negre', a declarat economistul şef Abdolreza Abbassian.
FAO a precizat că au fost înregistrate creşteri de preţuri la toate
grupele de produse alimentare, cu excepţia produselor lactate care au scăzut
pentru prima dată în ultimele patru luni (minus 2,5%). Cele mai mari creşteri
au fost înregistrate la zahăr (7,9%) şi la cereale (5,2%).
De asemenea, FAO estimează că în 2014 producţia mondială de grâu va fi
de 702 milioane tone, cu două milioane de tone mai puţin decât o primă estimare
publicată luna trecută. Conform noilor estimări, recolta de cereale din acest
an va fi cu 2% mai mică decât recolta record înregistrată anul trecut.
'Este prea devreme să facem prognoze adecvate cu privire la producţia de
cereale din acest an deoarece multe recolte nu au fost încă plantate iar vremea
rămâne un factor cheie care influenţează recoltele', a precizat Abdolreza
Abbassian.
Miercuri a început
la Bucureşti cea de-a 29-a Conferinţă Regională a Organizaţiei Naţiunilor Unite
pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) pentru Europa şi Asia Centrală,
eveniment la care vor fi prezenţi peste 350 de participanţi din 55 de ţări din
zona Europa şi Asia Centrală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu