joi, 27 februarie 2014

Draftul Scrisorii de Intentie cu FMI si BNR

  • Draft al scrisorii de intentie cu FMI: Legislatia privind guvernanta corporativa va fi
  • modificata in urma unei analize care va fi realizata de catre un consultant independent
  • Draft al scrisorii de intentie catre FMI: Producatorii si furnizorii de gaze ar putea sa fie obligati sa vanda pe bursa un procent din cantitatea de gaze. La energia electrica ramane conditia incheierii contractelor bilaterale pe bursa energiei
  • Draft al scrisorii de intentie cu FMI: Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii vor face o analiza a rezultatelor pilonului doi de pensii
  • Draftul Scrisorii de Intentie: BNR ia in calcul reducerea coridorului ratei dobanzii si reintroducerea operatiunilor de absorbire a lichiditatilor/Bancile sa se astepte la inspectii si teste de stress


Draft al scrisorii de intentie cu FMI: Legislatia privind guvernanta corporativa va fi modificata in urma unei analize care va fi realizata de catre un consultant independent
Guvernul colaboreaza cu Banca Mondiala pentru a contracta un consultant independent care sa realizeze o analiza a modului in care este implementata Ordonanata de Urgenta 109/2011 privind guvernanta corporativa la companiile de stat, se arata intr-un draft al scrisorii de intentie cu FMI, document obtinut de HotNews.ro. Analiza va fi publicata dupa finalizarea sa si va fi folosita pentru imbunatatirea OUG 109/2011.
In vederea imbunatatirii managementului si performantei intreprinderilor de stat, Guvernul va clarifica si imbunatati, cu sprijinul Bancii Mondiale, rolurile si responsabilitatile diferitelor agentii care actioneaza ca actionari ai companiilor de stat.
Legea de aprobare a OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa nu a fost adoptata de Parlament. Astfel, Guvernul isi propune sa astepte finalizarea analizei independente inainte de a aprobarea legii de catre Parlament. Printre alte prevederi, legea va inaspri criteriile profesionale aplicabile membrilor numiti in consilii si in functiile de conduecere si va conferi Ministerului Finantelor autoritatea legala de a supraveghea implementarea adecvata a legii.
Trebuie precizat ca pana acum, numirile la companiile de stat in baza OUG 109/2011 au fost in mare parte politizate.

Draft al scrisorii de intentie catre FMI: Producatorii si furnizorii de gaze ar putea sa fie obligati sa vanda pe bursa un procent din cantitatea de gaze. La energia electrica ramane conditia incheierii contractelor bilaterale pe bursa energiei Toate contractele noi ale producatorilor de electricitate vor continua sa fie incheiate intro maniera transparenta si nediscriminatorie, la preturile de pe piata, prin bursa de energie OPCOM, se arata intr-un draft al scrisorii de intentie catre FMI, document obtinut de HotNews.ro. Aceasta precizare este facuta in contextul in care furnizorii de energie electrica cer Guvernului reintroducerea contractelor bilaterale directe pe termen lung, fapt care pare a fi agreat de ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita. De asemenea, producatorii si furnizorii de gaze ar putea fi obligati sa vanda un anumit procent din productia proprie pe piata competitiva, respectiv din vanzarile estimate, masura urmand sa fie luata concomitent cu eliminarea preturilor reglementate.
In cazul gazelor naturale, va fi realizat un studiu de risc referitor la eliminarea preturlor reglementate.
La gaze naturale, au fost majorate preturile reglementate in octombrie si ianuarie, conform cerintelor din calendarul liberalizarii preturilor la gaze, se mai arata in document. Guvernul se angajeaza sa implementeze restul calendarului pentru realizarea dereglementarii complete pentru consumatorii industriali pana cel tarziu la data de 31 decembrie 2015, iar pentru consumatorii casnici pana cel tarziu la data de 31 decembrie 2018. "Avem, in vedere dereglementarea preturilor la gaze pentru consumatorii industriali mai devreme decat am planificat, pe baza unui studiu de risc. Daca este necesar, aceasta dereglementare ar putea fi insotita de conditia ca producatorii sa vanda un anumit procent din productia proprie de gaz disponibila pe piata competitiva, iar furnizorii cu ridicata sa tranzactioneze un anumit procent din vanzarile proprii estimate prin utilizarea platformelor centralizate de gaze autorizate de ANRE", se mai arata in document.
Trebuie precizat ca in acest moment, singurii participanti inscrisi pe OPCOM pentru tranzactionari de gaze sunt Petrom, Amromco Energy SRL si Met Romania Energy Trade.
ANRE va efectua o analiza de risc, pe baza careia va decide dereglementarea mai devreme pentru furnizorii cu ridicata. "Vom continua de asemenea sa luam masuri de consolidare a OPCOM ca platforma de tranzactionare a energiei si gazelor, inclusiv prin diversificarea actionariatului. Mai mult, Guvernul va elabora o noua strategie in sectorul energetic pentru a ajuta la asigurarea securitatii energetice a Romaniei si realizarea potentialului sectorului energetic ca motor al cresterii economice prin investitii si exporturi", se precizeaza in draftul scrisorii de intentie catre FMI.
In 2013, cota anuala de electricitate tranzactionata pe OPCOM a crescut la 73% de la 35% in 2012, se mai arata in document. Aceasta in urma introducerii obligatiei ca tranzactiile sa fie realizate intr-un mod transparent si centralizat.
La electricitate, dereglementarea completa a preturilor in cazul consumatorilor industriali s-a realizat pana la data de 1 ianuarie 2014, iar pentru consumatorii casnici se va finaliza pana pe 31 decembrie 2017.
Reamintim ca furnizorii de energie electrica au cerut reintroducerea contractelor bilaterale directe pe termen lung. Solicitarea lor porneste chiar de la o declaratie a ministrului delegat pentru energie,  onstantin Nita, care pare a fi in favoarea tranzactiilor pe termen lung si foarte lung. “Contractele pe termen lung de pe pia a vânzării de energie, încheiate pe 5, 10 sau 15 ani, trebuie rediscutate , asa cum procedează si alte state europene", a spus in urma cu o saptamana Constantin Nita. Practic, se doreste incheierea contractelor bilaterale negociate direct negociate direct. Astfel, s-ar reveni la acele tranzactii extrem de controversate care au facut loc pe piata asa-numitilor "baieti destepti".

Draft al scrisorii de intentie cu FMI: Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii vor face o analiza a rezultatelor pilonului doi de pensii Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii vor demara realizarea unei analize cuprinzatoare care sa evalueze rezultatele pilonului doi de al sistemului de pensii (n.red. pensiile private obligatorii), se arata intr-un draft al scrisorii de intentie care va fi convenita de Guvern cu FMI, document obtinut de HotNews.ro. Potrivit acestuia, se vor analiza sustenabilitatea si gradul de adecvare a sistemului de pensii si asupra dezvoltarii pietei de capital din Romania. "Evaluam de asemenea  ptiunile de reducere a poverii fiscale intr-o maniera neutra din punct de vedere bugetar", se mai arata in document.
Precizam ca acesta este o varianta a scrisorii de intentie, fiind posibile usoare modificari pana la varianta finala.
Anul trecut in noiembrie, mai multe surse au declarat pentru Mediafax ca experții FMI au discutat cu autoritățile române posibilitatea de a înghe a sau reduce cota distribuită către fondurile de pensii private obligatorii, si chiar de a na ionaliza integral sau parțial sumele deja strânse de acestea. Asemenea masuri au fost luate si in Ungaria sau Polonia.
Cele opt fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la sfarsitul anului 2013 la un numar total de 6 milioane de participanti, pentru care administrau active nete in valoare totala de 13,94 miliarde lei (3,1 miliarde de euro), potrivit datelor centralizate si comunicate luni de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR). In 2013, randamentul mediu obtinut de toate aceste fonduri de pensii private obligatorii a fost de 11,75%, cea mai buna valoare din ultimii trei ani, potrivit asociatiei.
In cursul anului trecut, activele administrate de fondurile de pensii de Pilon II au crescut cu aproape 45%, evolutie peste asteptarile industriei, determinata in principal de rezultatele investitionale foarte bune.
Daca in ianuarie 2013 APAPR estima active nete de peste 13 mld. RON la finele anului, statistica arata acum active nete de peste 13,9 mld. RON in conturile participantilor la sistem.
De la lansare si pana in prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit in administrare in numele participantilor contributii brute totale in valoare de 11,3 mld. RON si au adaugat, prin activitatea investitionala, castiguri nete in valoare de circa 2,6 mld. RON in beneficiul milioanelor de romani care contribuie la Pilonul II.

Draftul Scrisorii de Intentie: BNR ia in calcul reducerea coridorului ratei dobanzii si reintroducerea operatiunilor de absorbire a lichiditatilor/Bancile sa se astepte la inspectii si teste de stress "Vom depune toate eforturile pentru a evita adoptarea de initiative legislative precum legea insolventei personale sau propunerile privind legea colectarii datoriilor", se arata intr-un draft al Scrisorii de Intentie cu FMI, obtinut de HotNews. Documentul face o radiografie a sectorului bancar si a viitoarelor intentii in privinta politicii monetare. "Luam in considerare reducerea in continuare a coridorului ratei dobanzii si reintroducerea treptata a operatiunilor de absorbire a lichiditatilor. Pe mai departe, BNR va mentine ecartul intre rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta si cele in moneda nationala pentru a descuraja acordarea de imprumuturi in valuta", se arata in documentul citat.

Ce mai prevede draftul Scrisorii cu Fondul:

• Crearea bazei monetare a reflectat din ce in ce mai mult operatiunile de Trezorerie legate de fondurile UE in crestere. Excesul de lichiditate care s-a acumulat explica divergenta dintre ratele interbancare si rata de politica, ceea ce a dus la complicarea operatiunilor monetare. Vom asigura conditii de lichiditate adecvate in sectorul bancar, sustinand in acelasi timp buna functionare a pietelor de capital si reducand divergenta dintre ratele interbancare si rata de politica pentru a consolida transmiterea semnalelor de politica monetara.

• In acest scop luam in considerare reducerea in continuare a coridorului ratei dobanzii si reintroducerea treptata a operatiunilor de absorbire a lichiditatilor. Pe mai departe, BNR va mentine ecartul intre rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta si cele in moneda nationala pentru a descuraja acordarea de imprumuturi in valuta. Mai mult, orice modificare luata in considerare in materie de rezerve minime obligatorii va fi implementata treptat, dupa evaluarea impactului etapelor anterioare si tinand seama de impactul asupra anticipatiilor inflationiste.

• Sectorul bancar din Romania (...) se confrunta totusi cu presiuni in ceea ce priveste calitatea activelor si scaderea nivelului de indatorare (deleveraging) a bancilor straine , fiind in continuare vulnerabil la socuri externe.

• Imprumuturile neperformante au inchis anul la 21,9% dupa ce au atins 22% in luna noiembrie, reflectand climatul economic dificil, stagnarea cresterii creditarii si eliminarea lenta din bilanturi a neperformantelor provizionate in intregime. Provizioanele totale (IFRS plus filtrul prudential) s-au redus intr-o oarecare masura, ramanand totusi la un nivel suficient pentru a acoperi 88% din NPL, in timp ce rata de provizionare IFRS s-a majorat la 67,6 procente la finele lui 2013.

• Cerintele de provizionare impreuna cu activitatea lenta de creditare si baza relative ridicata a costurilor a condus bancile la obtinerea unui rezultat virtual al pragului de rentabilitate in 2013 (12 milioane RON sau 0,1% profit net anualizat).

• Capitalizarea sectorului bancar se mentine puternica desi exista unelediferente intre banci.

• Un nou audit al garantiilor incredintat BNR in ultimul trimestru din 2013 a condus la identificarea unui decalaj de provizionare de 800 milioane RON la nivelul intregului sistem, care a fost inchis pana la sfarsitul anului. Conditiile de finantare sunt inca inegale intre banci.

• Ritmul de scadere a indatorare a bancilor straine s-a accelerat in concordanta cu restul regiunii dar se mentine ordonat cu un declin al finantarii din partea bancilor mama. Ca urmare a crescut dependenta fata de fondurile locale, cu precadere depozite, ducand la o scadere a raportului dintre depozitele atrase si creditele acordate de la 117% la 105% la finele anului 2013. Riscurile generate de continuarea retragerii finantarilor bancilor mama ramane unul semnificativ, mai cu seama daca isi va reveni cererea pe segmental creditarii.

• BNR va continua sa efectueze periodic teste de stress de solvabilitatede sus-in-jos si de jos-in-sus precum si teste de stress de lichiditate entru sectorul bancar. Un test recent de stress de sus-in-jos efectuat de BNR a evidentiat ca intr-un scenariu negativ in care recesiunea s-ar prelungi si ar avea loc o depreciere de 20%, rata agregata a solvabilitatii ar scadea cu 4 p.p., pana la 10,8%, reveland totusi ca unele institutii de credit nesistemice ar fi nevoite sa mobilizeze capital suplimentar.

• BNR va modifica procedurile interne pentru bancile punte pana la finele lunii aprilie 2014. Detaliile cadrului actualizat de planificar a situatiilor neprevazute al BNR vor fi agreate cu echipele FMI si CE. BNR elaboreaza planuri detaliate de situatii neprevazute in permanenta.

• BNR va continua sa supravegheze indeaprope practicile bancilor pentru a evita reinnoirea continua a creditelor problema (evergreening). Inspectiile la fata locului menite sa evalueze nivelul de adecvare al sistemelor IT si practicile de restructurare a imprumuturilor bancare finalizate pana la finele lui 2013 vor fi urmate de inspectii similare la restul bancilor.

• Prin consultare cu FMI si CE se va elabora un plan de lichidare a NPLpana la finele lunii martie 2014 (criteriu de referinta structural) si apoi implementat pana la finele lunii iunie 2014. Se va evita hazardul moral si vor fi acordate stimulente corespunzatoare in vederea curatarii rapide a bilanturilor de creditele nerecuperabile.

BNR va colecta date de supraveghere periodice si detaliate privind creditele restructurate inclusiv cele acordate Intreprinderilor de Stat , cu frecventa trimestriala. Data fiind persistenta imprumuturilor neperformante, autoritatile vor elimina, acolo unde este posibil, impedimentele legate de restructurarea amiabila a datoriilor catre firme si persoane fizice si solutionarea creditelor neperformante.

Vom depune toate eforturile pentru a evita adoptarea de initiative legislative precum legea insolventei personale sau propunerile privind legea colectarii datoriilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu