Un lung tren ne pare viata.Ne trezim in el mergand,Fara sa ne dam noi seama,Unde ne am urcat si cand.
Fericirile sunt halte,Unde stam cate un minut,Pana bine ne dam seama,Suna,pleaca,a trecut.
Iar durerile sunt statii!Lungi de nu se mai sfarsescSi in ciuda noastra parca,Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,inainte tot privim,Sa ajungem mai degrabaLa vreo tinta ce o dorim.
Ne trec zilele,trec anii,clipe scumpe si dureri,Noi traim hraniti de visurisi nsetati dupa placeri!
Multi copii voiosi se urca.Cati in drum n am intalnit,Iar cate un batran coboara,Trust si frant, sau istovit.
Vine o data insa vremea,sa ne coboram si noi.Ce n am da atunci o clipa,sa ne intoarcem inapoi?
Dar pe cand,privind in urma,Plangem timpul ce a trecut,Suna goarna Vesniciei:Am trait si n am stiut.
***Rabindranath Tagore a fost poet, filozof,muzician si adept al miscarii Brahmo-Samai,care printre altele a fortat interzicerea arderii vaduvelor in India.In 1913 a primit Premiul Nobel pentru literatura, devenind primul laureat Nobel din Asia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu