joi, 22 mai 2014

Salariile angajatilor IT



SALARIILE angajaților din IT, „paradisul românesc” în care nu există someri: 1000, 2000,
4000 de euro. Cine dă mai mult? Dar mai puțin?
Sectorul IT&C din România este descris deseori ca fiind un paradis în care salariile sunt mari, iar somajul este inexistent. Într-adevăr, per ansamblu lucrurile arată foarte bine, însă media mare a salariilor raportate în sectorul tehnologic este dată de un număr redus de salariați, programatori seniori si oameni aflați în poziții-cheie, plătiți foarte bine. În această breaslă nu lucrează, însă, doar programatori, ci si analisti, specialisti în call-center sau tehnicieni, ale căror venituri sunt mult mai reduse. Mai mult, în acest „El Dorado” sunt oameni care numără mărunțisul, desi depun eforturi într-un domeniu aflat pe val - dezvoltarea de aplicații mobile.
În ultimii 10 ani, peste 50 de mari companii si-au deschis birouri în România, printre care IBM, Microsoft, Oracle sau Intel. Cu peste 64.000 de specialisti IT, România este lider în Uniunea Europeană după numărul de angajați în sectorul tehnologiei pe cap de locuitor, si ocupă locul al
saselea la nivel mondial, potrivit datelor companiei americane de cercetare Gartner. Mai mult, România este, după India si China, al treilea cel mai mare jucător din industria globală de software outsourcing.
Perspectivele sunt si ele îmbucurătoare. Pentru anul 2014, companiile care dezvoltă software în România au bugetat o crestere medie a bugetelor salariale de 8,55%, o cifră semnificativ mai mare decât prognoza inflației, conform studiului AIMS SalaryMap IT, la care au participat 53 de companii din Romania care au împreună peste 7.000 de angajați. Mai mult, studiul AIMS arată că dezvoltatorii software vor creste anul aceste numărul de salariați în medie cu 23%.
„El Dorado” software pentru străini
O treime dintre companiile IT de pe piața locală îsi plătesc inginerii si dezvoltatorii de software cu salarii cuprinse între 1.000 si 1.500 de euro net pe lună, iar 10% oferă salarii cuprinse între 1.500 si 2.000 de euro net pe lună, arată rezultatele unui studiu realizat de către firma de cercetare de piață IDC si ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software si Servicii). Potrivit studiului, doar 4% dintre companiile locale îsi plătesc inginerii cu salarii cu valori cuprinse între 2.000 si 3.000 de euro pe lună. Desi există programatori în România care câstigă peste 4.000 de euro pe lună, procentul lor este nesemnificativ.
Salariile în IT au fost ridicate foarte mult de companiile străine care si-au deschis centre de dezvoltare în România si oferă sume peste piață si pe care mulți jucători români nu-si permit să le egaleze. Această practică nu este văzută cu ochi buni de antreprenorii locali, care consideră că, de pe urma acestor investiții, România se alege cu încasări din taxe si locuri de muncă, dar nu si cu valoare în industria IT, deoarece produsele sunt exportate. „Multinaționalele îsi permit usor să atragă talente prin salarii mai mari, pentru că pe lângă forța lor financiară si brand, beneficiază si de sprijin consistent din partea Guvernului. Într-un domeniu în care nu exista somaj, iar necesitatea creării de locuri de muncă în IT este un non-sens strict electoral, rezultatul este că firmele autohtone, care trebuie să lupte în primul rând la nivel salarial pentru a-si dezvolta si menține echipe puternice, sunt evident dezavantajate. Statul român pare axat pe o strategie prin care doreste să încaseze acum doar taxe pe salarii de la multinaționale, crescând dependența sectorului IT față de acestea, în loc să sprijine inițiativele locale -  tartupuri sau firme românesti care dezvolta produse proprii sau prestează servicii în IT”, explică Alexandru Lăpusan, fondatorul companiei Zitec.
El adaugă că firmele românesti nu numai că pe termen lung vor plăti aceleasi taxe pe salarii, „dar ar putea să genereze taxe pe profit si ar putea să ducă industria românească de IT la nivelul la care nu suntem doar o destinație cu talent IT ieftin”.
Dacă pentru România un salariu de 4.000 de euro primit de un programator foarte bun este mare, acesta păleste comparat cu cel al unui programator senior din Germania, SUA sau Marea Britanie, unde remunerația poate trece lejer de 10.000 de euro pe lună. Andrei a lucrat pentru SAP România în urmă cu câțiva ani si a ajuns să câstige, la un moment dat, un salariu net de 2.200 de euro pe lună. A fost luat de SAP pentru a lucra în Germania, pentru un salariu de 7.800 de euro pe lună. „În România am ajuns să câstig peste 2.000 de euro atunci când am avut proiecte la care să lucrez, însă nu întotdeauna acestea există, astfel că veniturile pot fluctua semnificativ pe parcursul unui an. În Germania am tot timpul proiecte în care sunt implicat”.
În timp ce programatori români de top emigrează, investitori în software imigrează. William Sterns, un tânăr de 36 de ani din New York, a strâns 185.000 de dolari de la familie si prieteni pentru a deschide o afacere la Bucuresti, unde dezvoltă aplicații si sisteme de plată pentru platforme mobile. „Am vrut să vin în România deoarece este foarte ieftin să lansezi o afacere.
Costurile sunt mult mai reduse decât în Europa de Vest si găsesti specialisti IT din belsug”, a declarat Sterns, presedintele Mobuy Solutions, citat de Bloomberg. Aplicația gratuită mobuy, disponibilă pentru Android si iOS, oferă discounturi si oferte exclusive de la diferite branduri. În
prezent, compania sa are 12 angajați si are parteneriate cu Vodafone, Adidas sau MOL.
Exemple de salarii. Nu toți angajații din IT „întorc banii cu lopata”
Aproximativ jumătate dintre cei care lucrează în industria IT locală nu sunt programatori. De altfel, cel mai mare sector din IT este cel de implementare de sisteme si rețele (aproximativ 30% din veniturile totale). Gândul a reusit să afle de la angajați informații despre salariile din companiile IT din România.
Un consultant dintr-un call-center din Capitală care oferă servicii de asistență pentru câteva mari companii IT internaționale câstigă 1.600-1.800 de lei plus bonusul de limbă, care este cu atât mai mare, cu cât limba este mai exotică. „Dacă vorbesti araba poți ajunge la 2.800 de lei net pe lună”, ne-a declarat unul dintre team leaderii din call center.
La call centerul HP Global e-Business Operations Center, un vorbitor de germană câstigă peste 2.500 de lei net pe lună, iar unul de olandeză în jur de 3.000 de lei. Salariul de încadrare este de 1.700 - 1.800 de lei pe lună.
La Avangate, furnizor de soluții e-commerce, un angajat junior care se ocupă de operațiuni financiare câstigă 1.500-1.800 de lei pe lună, plus diverse beneficii, precum o masă pe zi.
Salariile diferă mult de la o companie la alta si în dezvoltarea de software. În compania Softwin, un programator cu experiență medie câstigă, din informațiile gândul, în jur de 800 de euro pe lună, iar unul senior circa 1.000 de euro pe lună, iar la TotalSoft, un programator senior câstigă între 1.200 si 1.700 de euro.
Adrian, în vârstă de 24 de ani, programator în limbajul Perl cu o experiență de un an si jumătate, câstigă 3.500 de lei net pe lună la biroul unei multinaționale din Cluj. El are un prieten de vârstă apropiată în Timisoara care are un salariu de 3.800 de lei. Acesta lucrează într-o multinațională care dezvoltă software pentru industria auto.
Potrivit lui George, un programator freelancer, cei care stăpânesc limbajul JavaScript, foarte căutat, pot câstiga de acasă între 1.000 si 3.000 de euro pe lună. Aceeasi sumă poate fi câstigată si ca programator web pe framework-uri de PHP, Ruby, Python, C# si Java. La Romsys, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT de pe piața locală, un project manager senior câstigă în jur de 2.000 de euro pe lună.
În una din cele mai importante companii care dezvoltă aplicații online din România, un programator junior începe de la un salariu de 500 de euro. Acesta poate să ajungă usor la 700 de euro dacă are ceva experiență, a dezvoltat proiecte personale sau au câstigat experiență ca freelancer. „Un programator bun poate să ajungă să câstige usor peste 1.500 de euro pe lună, iar cei valorosi depăsesc usor 2.000 de euro, chiar 2.500 de euro”, ne-a declarat fondatorul companiei.
Dezvoltarea de aplicații mobile pentru consumatori, dificilă
Sunt dezvoltatori din România care realizează aplicații pentru clienți corporate si pot încasa 20.000 de euro pentru un astfel de proiect. De exemplu, compania iQuest, cu operațiuni în România la Bucuresti, Cluj, Craiova, Sibiu si Brasov, înregistrează venituri de peste 1 milion de dolari pe an doar de pe urma aplicațiilor mobile. În 2009, aplicația Trip Journal dezvoltată de firmă a fost premiată de Google cu 100.000 de dolari.
Însă când vine vorba de dezvoltarea de aplicații pentru consumatori, lucrurile sunt diferite, deoarece monetizarea este dificilă. O echipă de dezvoltatori români a lansat în urmă cu trei ani jocul Arrival 3D, dedicat sistemului de operare mobile Windows Phone. Aceasta este, cu peste 200.000 de descărcări în varianta gratuită, cea mai populară aplicație românească din magazinul virtual Windows Phone Store. Jocul este susținut de reclame, dar dezvoltatorii sunt, în ciuda popularității, departe de a se fi îmbogățit. „Venitul nostru generat de reclamele din Arrival 3D Free se ridica inițial la 30 de dolari pe lună, însă el a continuat să scadă până la aproximativ 8 dolari pe lună”, a declarat, pentru gândul, Marius Prisecaru, cel care reprezintă echipa din spatele Arrival 3D. Dezvoltatorii au lansat apoi o variantă platită a jocului. Aceasta a generat, de la lansarea în decembrie 2011, aproximativ 500 de dolari. În prezent, aplicația aduce circa 10 dolari pe lună. Asta desi ambele versiuni ale jocului, gratuită si plătită, se bucură de calificative foarte bune primite de la utilizatori, de 4,5 si 5 stele.
„Din păcate, pentru noi, Arrival 3D este o poveste care poate fi considerată a avea două fațete, una plăcută si una absolut înfricosătoare”, a spus Prisecaru.
Dezvoltatorii Arrival 3D nu se dau bătuți si se pregătesc să lanseze aplicații care țintesc toate cele trei platforme mobile importante: Android, iOS si Windows Phone. „În prezent, Chillingo (cei ce inițial au publicat, printre alte titluri, popularul joc Cut The Rope) este interestă de o colaborare cu privire la următorul nostru joc”, a mai spus Prisecaru.
Un alt dezvoltator român, al aplicației Airplanes, care are sute de mii de descărcări pe iOS si Windows Phone, a explicat, pentru gândul, de ce nu câstigi foarte mulți bani din aplicații, chiar  acă, la 1 euro, acestea sunt relativ accesibile chiar si pentru clienții din România. „Majoritatea oamenilor nu cumpără aplicații mobile. Preferă să dea 1 euro pe o cafea”, a spus Mircea Deliu. El crede, însă, că lucrurile se vor schimba cu timpul. Însă, deocamdată, nu cunoaste în România vreun dezvoltator de aplicații pentru consumatori care să trăiască doar din această activitate. Mircea a lansat recent o nouă aplicație, TaxiCOP, cu care a ajuns în finala European AppCUP 2014, organizată de Microsoft la Bruxelles.
În ceea ce priveste Android, monetizarea aplicațiilor a fost dificilă până recent, deoarece dezvoltatorii români nu puteau să ofere aplicații si jocuri contra cost în Google Play. Ei făceau acest lucru înregistrând conturile în alte țări. Acest lucru s-a schimbat de la începutul acestei luni. „Dacă aplicațiile deja publicate sunt oferite gratuit, există posibilitatea monetizării lor prin
vânzarea de produse în aplicație (in-app) sau introducerea de abonamente. Noile aplicații se pot publica contra cost, pe lângă utilizarea de vânzări in-app sau abonamente”, a anunțat Google România.
Pentru dezvoltatorii de aplicații mobile este din ce în ce mai dificil să câstige bani de pe urma acestora, din cauza competiției acerbe si a asteptărilor tot mai mari ale utilizatorilor, potrivit  unui studiu al companiei de cercetare a pieței Gartner. Atât App Store, magazinul virtual al  pple, cât si Google Play, platforma de aplicații a Google, includ în acest moment peste 1 milion de aplicații fiecare.
Conform analistilor Gartner, pentru ca o aplicație să se impună pe piață, aceasta trebuie să fie de calitate si să ofere multe funcționalități. Iar aceste lucruri înseamnă costuri mai mari de cercetare, dezvoltare, livrare si suport.
Gartner estimează că, până în 2018, doar una din 10.000 de aplicații dedicate consumatorilor va reprezenta un succes financiar. Mai mult, procentul aplicațiilor gratuite disponibile va creste de la 91% la sfârsitul anului trecut, la 94,5% în 2017. În aceeasi perioadă, numărul de aplicații gratuite descărcate va creste de la 102,1 miliarde în 2013, la 268,7 miliarde peste trei ani.
În ceea ce priveste aplicațiile plătite, în 2017, utilizatorii vor descărca 14,8 miliarde, față de 9,2 miliarde anul trecut.


ID-ul clientului: ca-pub-2651046441943407

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu